Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a desfășurat, în perioada 26-28 octombrie, primul program de instruire pentru învățătorii care predau în limba rusă. Un grup de 15 învățătoare din diferite raioane ale Republicii Moldova au participat la acest training, în cadrul căruia au fost familiarizate cu conținutul cursului și metodele de predare a disciplinei opționale Educație pentru media în clasele a III-a și a IV-a.
Anastasia Nani, directoarea adjunctă a CJI, a menționat în debutul instruirii importanța educației media pentru societate, menționând eforturile CJI din ultimii ani pentru promovarea gândirii critice în societate. „Din 2014, Centrul și-a concentrat atenția pe domeniul educației media, promovând predarea acestui curs opțional în școală. CJI a elaborat curricula pentru cele trei trepte de învățământ – primară, gimnazială și liceală, precum și manuale pentru primele două trepte. La moment, cursul este predat în circa 40 de instituții de învățământ la treapta primară și gimnazială”, a precizat Anastasia Nani.
În calitate de formatoare ale cursului au fost Loretta Handrabura, dr. în filologie, și Natalia Grîu, consultantă principală la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, două dintre autoarele curriculumului și ale manualului.
Programul de instruire a fost realizat în baza curriculumului și manualului de Educație pentru media, versiunea rusă. Timp de trei zile, participantele au „explorat” materialele incluse în manual și curriculum, și-au îmbogățit competențele media și s-au implicat activ în diverse activități interactive pentru a înțelege mai bine specificul educației media pentru elevii de la treapta primară.
Instructoarele au menționat că „în oceanul imens de informații, copiii au nevoie să fie ghidați pentru a ști ce fel de informații să consume și cum să-și dezvolte gândirea critică”.
Natalia Leu, învățătoare la Liceul Teoretic „Nicolai Gogol” din Chișinău, care a participat și la redactarea variantei în limba rusă a manualului „Educație pentru media”, treapta primară, s-a referit la utilitatea acestei discipline, îndemnându-și colegele să abordeze fiecare temă pe înțelesul copiilor de la clasele primare, cultivându-le astfel primele noțiuni de gândire critică. „Această disciplină vă va permite să fiți pe aceeași undă cu elevii, să-i înțelegeți și să-i ajutați să perceapă critic informațiile din spațiul virtual. Manualul conține un ghid util pentru învățători, vocabular cu termeni noi și o serie de teme interesante care îndeamnă elevii la analiză, introspecție și gândire critică”, a afirmat Natalia Leu.
Învățătoarele susțin că cele trei zile de instruire le-au oferit un bagaj mare de cunoștințe, fiind pregătite să predea disciplina Educație pentru media în clasele primare. Ludmila Vitneanscaia de la Liceul Teoretic „A. Puşkin” din mun. Bălți, cu un stagiu pedagogic de 40 de ani, spune că întotdeauna rămâne deschisă spre ceva nou. „În educația media important este să fii la curent cu ceea ce scrie presa și să fii în pas cu elevii, pentru a descoperi împreună plusurile și minusurile lumii virtuale și a învăța să gândim critic”, consideră Ludmila Vitneanscaia.
Valentina Metlițcaia de la Liceul Teoretic „Guboglo” din or. Ceadîr-Lunga a subliniat rolul important al profesorului în procesul de educație media a elevilor. „Vom încerca să transmitem aceste cunoștințe elevilor, învățându-i să analizeze critic informațiile, pentru a deveni consumatori de media avizați”, a fost de părere Valentina Metlițcaia.
La training au participat învățătoare din raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Ocnița, Drochia, Ceadîr-Lunga, Bălți și municipiul Chișinău.
Până în prezent, CJI a organizat patru programe de instruire pentru învățătorii de la treapta primară la care au participat 71 de învățători. Alte două programe de instruire au fost desfășurate pentru profesorii de la treapta gimnazială, la care au participat 32 de profesori. În anul de studii 2018-2019, peste 1500 de elevi de la treapta primară și gimnazială din circa 40 de școli studiază educația pentru media la orele opționale sau la cele de dirigenție.
_________________________
Instruirea a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova”, implementat de CJI, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania.