Tinerii din Republica Moldova, care vor să-și dezvolte gândirea critică, au la dispoziție un nou instrument – jocul „Media Quiz”, dezvoltat de Centrul Media pentru Tineri, una dintre echipele câștigătoare ale Hackathonului media „Puterea a cincea”, organizat în 2018 de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Jocul are trei nivele și îi ajută tineri să descopere instrumente pe care să le folosească împotriva dezinformării.
Autorii au lansat „Media Quiz” pe 1 februarie, când versiunea offline a fost testată de zece tineri. Timp de o oră și jumătate, cei zece tineri au fost provocați să citească mai multe QR coduri ascunse în sală, să răspundă la o serie de întrebări despre media, să folosească instrumente pentru verificarea informației, iar la final să găsească o servietă cu „dolari”.
„Acest joc ne-a ajutat să ne perfecționăm abilitățile de investigație, fiind foarte asemănător cu lucrul pe care îl realizează un jurnalist de investigație. În timpul jocului am simțit multă adrenalină”, a spus unul dintre participanți, Nicolae Chicu, student la Facultatea de Jurnalism.
Anterior, „Media Quiz” a fost testat la liceele „Dante Alighere” și „Lucian Blaga” din Capitală. Cei care doresc să preia jocul în cadrul instituțiilor de învățământ sau a taberelor de vară se pot adresa Centrului Media pentru Tineri pentru a beneficia de suportul necesar.
Versiunea online a „Media Quiz” poate fi accesată aici: https://voceatinerilor.md/mediaquiz/
„Media Quiz” a fost creat de Centrul Media pentru Tineri, cu suportul unui grant oferit în cadrul proiectului MEDIA-M, implementat de Internews în Moldova în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).