Media Azi  |  Mediacritica  |  Școala de Studii Avansate în Jurnalism
site logo
  • De învățat
    • Curriculum
    • Manual
    • Utile
  • Media fun
    • Video
    • Quiz-uri
  • Sunt curios
    • Lucruri de știut
    • Sala de lectură
  • Jocuri
    • Cool Etica
    • Eu si presa
    • Media Erudit
  • Despre proiect
03/06/2021 Lucruri de știut

CJI a anunțat câștigătorii primei ediții a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a desemnat 3 învingători ai concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, în cadrul unui eveniment la care 12 instituții participante și-au prezentat activitățile în fața colegilor și membrilor juriului. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău pe 2 iunie. Concursul a fost lansat pentru a susţine şi încuraja eforturile profesorilor de a educa elevii în spiritul gândirii critice.

La deschiderea evenimentului, Olena Ponomarenko, directoarea programului DW Akademie în Republica Moldova, a evidențiat faptul că țara noastră este una dintre puținele din Europa în care este predată disciplina Educație pentru media, prin urmare, profesorii și profesoarele au o sarcină extrem de responsabilă. „Sperăm că acest concurs va avea încă multe ediții și va motiva cât mai multe școli să pună accent pe domeniul educației media la toate treptele de învățământ”, a mai spus Olena Ponomarenko.

Corneliu Ciorici, șeful Serviciului tehnologiei informației și comunicațiilor în cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, membru al juriului, a menționat că în anul de studii 2020-2021 această disciplină opțională a fost studiată de aproximativ 3.000 de elevi. „În aceste timpuri cu mari progrese în domeniul digital este tot mai necesară o disciplină care dezvoltă gândirea critică și îi învață pe elevi să navigheze sigur în mediul online”, a declarat Corneliu Ciorici.

Din componența juriului au mai făcut parte Ina Grejdeanu, directoare pentru Dezvoltare Strategică în cadrul CJI, Liuba Petrenco, dr. conf. și șefa secției Formare continuă a cadrelor didactice și manageriale a UPS „Ion Creangă” și jurnalista Diana Răileanu.

Coordonatoarele celor 12 școli participante au avut la dispoziţie 15 minute pentru a-şi prezenta portofoliul în faţa juriului, fiecare optând pentru o formă originală. Echipa Liceului Teoretic „Nicolae Tretiakov” din municipiul Comrat, coordonată de Elena Mocanu și Lidia Avramova, a pregătit un buletin de știri prezentat de doi elevi ai clasei a IV-a A cu „stofă” de jurnaliști. Profesoara Natalia Adăscălița de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Drochia a realizat un site în care a inclus toate activitățile și produsele realizate de elevii implicați. Cristina Cernei de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Chișinău și echipa profesoarei Angelica Plămădeală de la Liceul Teoretic „Olimp” din satul Puhăceni au optat pentru un Google Site, o resursă gratuită care permite inserarea articolelor, imaginilor și materialelor video.

Mai multe instituții au pus accent pe subiecte actuale, precum popularitatea influencerilor în rândul tinerilor, organizând lecții publice sau dezbateri cu jurnaliști, bloggeri și vloggerii locali. Siguranța online a fost un alt domeniu care a stârnit interes și care a fost abordat de majoritatea pedagogilor în cadrul ședințelor cu părinții. De asemenea, profesorii și elevii au optat pentru activități creative, precum flashmoburi în mișcare sau teatrul de păpuși pentru a reflecta tematici ale educației media. În pofida situației pandemice, mai mulți participanți au inițiat parteneriate, inclusiv cu Liceul Hârlău din România, Asociația Obștească „Viața fără leucemie”, Centrul Media pentru Tineri sau America House din Chișinău, pentru a promova împreună consumul conștient de informație.

Membrii juriului au notat fiecare instituție conform criteriilor de evaluare anunțate în regulamentul concursului. La evaluarea portofoliilor, juriul a pus accent atât pe cantitatea, cât și pe calitatea activităţilor desfăşurate. Prin urmare, câștigătorii celei de-a doua etape a concursului, în ordine aleatorie, sunt:

  • Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, mun. Chișinău. Coordonatoare: Aliona Pîntea, Cristina Tătaru și Aliona Țăruș.
  • Gimnaziul Brînzenii Vechi, din s. Brînzenii Vechi, r-nul Teleneşti. Coordonatoare: Galina Sîrbu.
  • Gimnaziul Slobozia Chişcăreni, din s. Slobozia Chişcăreni, r-nul Sîngerei. Coordonatoare: Valentina Țurcan.

După anunțarea rezultatelor, Galina Sîrbu, profesoara care a coordonat realizarea pieselor tematice ale teatrului de păpuși din localitate și a desfășurat mai multe lecții cu pedagogii și elevii din școală, a mărturisit că a fost onorată să se regăsească printre câștigători. „Pe parcursul anului am muncit mult alături de elevi și profesori. Vreau să le mulțumesc elevilor mei din clasa a VIII-a, dar și echipei de copii de la Teatrul de păpuși din cadrul gimnaziului. Toți au depus o muncă enormă, pentru ca în final să realizăm produse frumoase”, a declarat profesoara. Deși nu s-a numărat printre învingători, profesoara de la Liceul Teoretic „Mihail Bârcă” din Mileştii Mici, Aliona Pulbere, a fost recunoscătoare pentru șansa de a preda cursul de Educație pentru media și pentru posibilitatea de a participa la acest concurs. „Stimularea din partea CJI a fost foarte încurajatoare. Vreau să remarc faptul că, într-adevăr, fiecare echipă a venit cu un volum mare de activități, dovadă că s-a muncit mult. M-am bucurat pentru rezultatele tuturor colegilor”, a comentat Aliona Pulbere.

În prima etapă a concursului s-au înscris 20 de instituţii de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova, în care s-a predat disciplina opţională Educaţie pentru media în anul de studii 2020-2021. În procesul de evaluare a dosarelor, la acea etapă, juriul a selectat 12 școli care au avut la dispoziţie şase luni (1 noiembrie 2020 – 30 aprilie 2021) și un suport financiar în valoare de 300 de euro pentru a desfăşura activităţi de educaţie media, precum dezbateri, concursuri video, ateliere cu părinții, vizite în redacții, realizarea unui blog sau reviste a școlii, flashmoburi sau quizuri.

Cei trei câștigători au fost premiați cu câte o tablă interactivă, care le va ajuta să desfășoare lecții de Educație pentru media dinamice și prietenoase elevilor.

Concursul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

RUBRICI

  • Recente (223)
    • De învățat (19)
      • Curriculum (3)
      • Manual (12)
      • Utile (3)
    • Media fun (42)
      • Jocuri (1)
      • Quiz-uri (14)
      • Video (27)
    • Sunt curios (137)
      • Lucruri de știut (22)
      • Sala de lectură (114)
  • Uncategorized (8)

MATERIALE RECENTE

  • (Учебник) Медиаобразование (10/11 классы) / Новое издание 12/02/2025
  • (Manual) Educație pentru media (clasele a X-a/a XI-a) / Versiune actualizată 19/08/2024
  • (Учебник) Медиаобразование (7/8 классы) / Новое издание 19/08/2024
  • (Manual) Educație pentru media (clasele a VII-a/a VIII-a) / Versiune actualizată 05/04/2024
  • (Учебник) Медиаобразование (3/4 классы) / Новое издание 23/02/2024
Școala de Jurnalism

CALENDAR

iunie 2021
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
« mai   aug. »

ETICHETE

adolescenți cji competențe digitale concurs copii curriculum curs opțional dezinformare digital educatie media educatie pentru media educație elevi email forum gimnaziu influenceri infografic instruire instrumente internet liceu limba rusă lucruri de știut manual Moldova netichetă online profesori quiz reading room securitate online SEM sfaturi siguranță online sunt curios Săptămâna Educației Media tineri totaluri video școală Медиаграмотность Медиаобразование Медиаобразования ТЕСТ

Despre CJI

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este una din primele organizații de media din Republica Moldova, fondată în 1994, ca un proiect al Casei „Lumea Deschisă”. În 1998 devine organizație independentă.

mediacritica2016@gmail.com
(+373) 22 213-652

Materiale recente

  • (Учебник) Медиаобразование (10/11 классы) / Новое издание 12/02/2025
  • (Manual) Educație pentru media (clasele a X-a/a XI-a) / Versiune actualizată 19/08/2024
  • (Учебник) Медиаобразование (7/8 классы) / Новое издание 19/08/2024

Etichete

adolescenți cji competențe digitale concurs copii curriculum curs opțional dezinformare digital educatie media educatie pentru media educație elevi email forum gimnaziu influenceri infografic instruire instrumente internet liceu limba rusă lucruri de știut manual Moldova netichetă online profesori quiz reading room securitate online SEM sfaturi siguranță online sunt curios Săptămâna Educației Media tineri totaluri video școală Медиаграмотность Медиаобразование Медиаобразования ТЕСТ

Arhivă

  • februarie 2025 (1)
  • august 2024 (2)
  • aprilie 2024 (1)
  • februarie 2024 (2)
  • octombrie 2023 (3)
  • august 2023 (1)
  • mai 2023 (1)
  • aprilie 2023 (2)
  • martie 2023 (3)
  • februarie 2023 (4)
  • ianuarie 2023 (2)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (2)
  • octombrie 2022 (6)
  • septembrie 2022 (2)
  • iunie 2022 (1)
  • martie 2022 (1)
  • octombrie 2021 (6)
  • septembrie 2021 (4)
  • august 2021 (2)
  • iunie 2021 (5)
  • mai 2021 (9)
  • aprilie 2021 (5)
  • martie 2021 (10)
  • februarie 2021 (11)
  • ianuarie 2021 (4)
  • decembrie 2020 (8)
  • noiembrie 2020 (5)
  • octombrie 2020 (11)
  • septembrie 2020 (4)
  • august 2020 (3)
  • iulie 2020 (2)
  • iunie 2020 (2)
  • mai 2020 (4)
  • aprilie 2020 (2)
  • februarie 2020 (3)
  • ianuarie 2020 (1)
  • noiembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (5)
  • septembrie 2019 (5)
  • august 2019 (3)
  • iulie 2019 (2)
  • iunie 2019 (3)
  • mai 2019 (3)
  • aprilie 2019 (2)
  • martie 2019 (4)
  • februarie 2019 (4)
  • ianuarie 2019 (4)
  • decembrie 2018 (2)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (6)
  • septembrie 2018 (2)
  • august 2018 (4)
  • iulie 2018 (2)
  • iunie 2018 (5)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (10)
  • martie 2018 (6)
  • februarie 2018 (7)
  • ianuarie 2018 (3)
© Centrul pentru Jurnalism Independent, 2018. Design ThemeFuse, 2018. Toate drepturile sunt rezervate.