Trăim într-o societate infuzată de tehnologii și mass-media, marcată de o abundență de informații, schimbări rapide în tehnologie. Într-un mediu dominat de media, școala are funcția nu numai de transmitere a informației, dar și de prelucrare, de selecție, de sistematizare a acesteia. Elevii nu sunt suficient de pregătiți pentru a gestiona informațiile, iar consumul excesiv acționează asupra sănătății emoționale.
Disciplinele opționale noi sunt provocări reale pentru cadrele didactice. Am aflat despre cursul opțional Educația pentru media din anunțul despre organizarea cursului de formare a învățătorilor. Curiozitatea, dorința de a cunoaște „bucătăria” acestei discipline, dorința de a veni în fața elevilor cu elemente de noutate m-au motivat să mă implic în cadrul programului de instruire implementat de către CJI.
În anul școlar 2017-2018 am predat cursul în clasa a IV-a. Am conștientizat că Educația pentru media este o disciplină diferită de cele din trunchiul comun. Curriculumul propune conținuturi relevante, ce permit creșterea gradului de înțelegere și utilizare rațională a presei de către elevi. Concomitent am desfășurat ședințe cu părinții din considerentul că unii nu sunt destul de conștienți de efectele programelor TV, ale jocurilor online, de pericolul din mediul online. Este important ca părinții să acorde atenție produselor media consumate de către copii. Misiunea cadrului didactic este să îndrume părinții cum să ghideze corect copiii în utilizarea mass-media. Din discuțiile cu foștii elevi am concluzionat că s-au adaptat ușor în procesul de predare la distanță, având deprinderi de identificare a surselor de informare, de utilizare a resurselor didactice pentru învățarea online.
Elevul este subiectul propriei formări prin participarea sa activă în procesul de învățare. Chiar de la primele lecții predate am observat reacția pozitivă a elevilor. Auxiliarul didactic pentru învățătorii și elevii ce urmează Educația pentru media este structurat și ilustrat reușit, conține linkuri utile pentru fiecare subiect. Situațiile de învățare, exemplele relevante din spațiul media, din mediul familial, social și cel școlar permit dezvoltarea spiritului critic, îi ajută pe elevi să-și însușească criterii de apreciere, de evaluare a informațiilor. Studiind istoria mass-media, elevii deseori au nevoie de explicații suplimentare. Învață cu mult interes despre presa scrisă și presa online. Am desfășurat lecții în bibliotecă, am analizat elementele componente ale ziarelor și revistelor. În paralel, am accesat și revistele online. E îmbucurător faptul că mulți elevi au fost abonați la reviste și ziare pentru copii în format fizic și online de către părinți. Activitățile de selectare a produsului mediatic, de audiere și argumentare a produselor radiofonice, de diferențiere a emisiunilor pentru copii dezvoltă valori culturale, naționale. Elevii percep și înțeleg mai bine rolurile pe care mass-media le are în formarea unei viziuni a realității.
În anul școlar 2022-2023 predau disciplina în clasa a IV-a la Liceul Da Vinci. În cadrul lecțiilor desfășurate la modulul „Audiovizualul” am simulat emisiuni televizate ingenioase cu elevii care fac parte din echipa de realizare a unor emisiuni, elevii care au câștigat la concursuri naționale, internaționale și au oferit interviuri la emisiuni televizate.
Rețelele sociale sunt un alt subiect actual. Unii părinți interzic accesarea lor, dar copilul oricum o face și nu este informat, ceea ce implică și mai multe riscuri. De aceea, rolul cadrului didactic este unul esențial. Regulile de comportament pe rețelele sociale țin de politețe, de respect, de drepturi de autor, de responsabilitate de imaginea pe care și-o creează în mediul online, de selectarea conținuturilor postate, de alegerea prietenilor online, de raportarea ilegalităților pe care le observă. Este anevoios să identifici trolli, dar elevul trebuie să recunoască indicii că vorbește cu un troll. Este important să discutăm despre paginile web pe care le vizitează, cu cine vorbesc, despre informațiile personale postate. Dacă elevul înțelege că mediul online, pe lângă oportunități, implică și riscuri, dacă face diferență între un comportament sigur și unul riscant, dacă aplică modalitățile prin care poate evita situațiile de risc, dacă știe cui să se adreseze după ajutor, înseamnă că ceea ce au învățat e de mare folos. Siguranța online se referă la comportamente sigure de navigare pe Internet. Le vorbim și despre regimul mediatic ca parte a regimului zilei. Profesorului îi revine rolul de educare a consumatorului responsabil de media. Conținuturile predate permit să transforme dependența de tehnologii în experiențe cognitive.
Cursul opțional contribuie la o mai bună înțelegere a rolului mass-media într-o societate democratică și dezvoltă abilități de analiză și gândire critică. Optez să fie o disciplină obligatorie. Dezvoltă cele șase competențe ale educației de viitor: gândirea critică, comunicarea, colaborarea, creativitatea, conectivitatea și cultura. În cazul în care planul-cadru prevede doar o oră opțională, la aceste conținuturi au acces foarte puțini elevi. Însă unele conținuturi pot fi realizate parțial în cadrul disciplinelor școlare. Elevul de astăzi este cetățeanul de mâine. El trebuie să fie capabil să demonstreze o gamă de abilităţi de gândire critică şi abilități funcţionale referitoare la informare, mass-media şi tehnologie.
Maria Duplava
învățătoare, grad didactic I
Instituția Privată Liceul „Da Vinci”, mun. Chișinău
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI în perioada noiembrie 2022-martie 2023, cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.